Caz grav semnalat pe Facebook! O persoană susține că cei doi nepoți ai ei erau să fie răpiți, joi, chiar în centrul Ploieștiului. 

Persoana respectivă a povestit că mama copiilor a intrat într-o casă de schimb valutar.

În timp ce ea se afla înăuntru, doi bărbați și două femei i-ar fi ademenit pe cei doi copii, apoi i-au prins de mâini și i-au băgat cu forța într-o mașină.

sponsor
sponsor
sponsor
sponsor

Norocul copiilor – susține persoana care a făcut postarea pe Facebook – a fost că mama acestora a ieșit chiar în acel moment și, observând întreaga scenă, a început să țipe.

Unul dintre bărbați i-ar fi spus că este de la Protecția Copilului. Când mama i-a cerut să se legitimeze, acesta a refuzat, după care i-ar fi spus că a făcut o confuzie.

Pentru că mama copiilor a continuat să țipe, unul dintre bărbați ar fi agresat-o.

Informațiile de mai sus au fost postate pe un cont de Facebook al cărui aparținător a contactat, joi seară, și redacția Ziarului Incomod.

Reporterii noștri au contactat, la rândul lor, reprezentanții IPJ Prahova, iar situația semnalată de persoana respectivă nu este reală.

Potrivit IPJ Prahova, pe numele mamei celor doi copii a fost întocmit un dosar penal pentru abandon. Din data de 30 septembrie 2019, ambii copii au fost plasați de către DGASPC Prahova la un asistent maternal dintr-o localitate prahoveană. 

La data la care a fost semnalată așa-zisa tentativă de răpire, copiii se aflau la asistentul maternal, nicidecum în Ploiești, polițiștii verificând acest lucru. 

Totodată, tatăl copiilor are un ordin de restricție.

Surse ne-au dezvăluit că acel cont de Facebook pe care a fost semnalată așa-zisa tentativă de răpire ar fi al unuia dintre copii, existând posibilitatea ca mama sau cineva apropiat să fi făcut postarea.

Contactați de Ziarul Incomod, reprezentanții IPJ Prahova au precizat că nu există nicio sesizare de răpire depusă în acest caz, iar copiii se află în momentul de față la asistentul maternal. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here