1. Reglementare

Sintagma “rapirea internationala de copii (sau de minori)” se refera la o procedura civila judiciara reglementata printr-o Conventie semnata la Haga, in anul 1980, la care Romania a aderat, si care are drept obiectiv intoarcerea unui copil in tara sa de resedinta obisnuita.

Pentru orice dosar de acest tip, instanta va avea in vedere si continutul Raportului Vera Perez, un document prin care intentiile redactorilor Conventiei sunt explicate si detaliate.

Nu de putine ori, jurisprudenta altor instante nationale care au solutionat cazuri de acest tip va fi avuta in vedere, in special pentru problemele de interpretare si aplicare concreta a unor dispozitii din Conventie.

Suplimentar, in statele membre ale UE, instantele vor aplica si prevederi ale Regulamentului (CE) 2201/2003, precum si dispozitii in interpretare ale CJUE.

In fine, in Romania, normele de procedura in baza careia un litigiu de acest tip se va solutiona sunt reglementate printr-o lege de punere in aplicare a Conventiei.

2. Conditii

Ipoteza standard este urmatoarea:

Copilul, cu privire la care ambii parinti exercita autoritatea parinteasca si care are resedinta obisnuita in statul A, este retinut de catre unul dintre parinti in statul B, fara acordul celuilalt parinte.

In sensul acestei proceduri, cateva explicatii suplimentare sunt necesare:

a) Autoritatea parinteasca (“drept la incredintare” in limbajul Conventiei) se refera exclusiv la dreptul fiecarui parinte (sau, cel putin, la dreptul parintelui care invoca rapirea) de a decide cu privire la stabilirea locuintei minorului.

Acest drept poate sa rezulte fie dintr-o hotarare judecatoreasca anterioara, fie din normele de drept ale statului de unde se sustine ca a fost copilul rapit – statul A.

In cazul in care din aceste norme ale statului A rezulta acest drept, dar pana la solutionarea dosarului de rapire a intervenit in acel stat o hotarare judecatoreasca prin care parintele pierde posibilitatea de a se pronunta cu privire la locuinta copilului, conditia nu este indeplinita.

Similar, conditia nu este indeplinita daca parintele dobandeste acest drept ulterior unei presupuse rapiri.

Nu in ultimul rand, in sensul Conventiei, nu doar un parinte poate invoca o situatie de rapire, ci si o alta persoana (sau institutie) care avea dreptul sa decida cu privie la locuinta copilului.

b) Autoritatea parinteasca in sensul Conventiei trebuie efectiv exercitata imediat inaintea presupusei rapiri internationale.

Aceasta chestiune presupune faptul ca, in concret, parintele reclamant isi exercita acest drept, adica, intr-o forma sau alta, era implicat in viata copilului sau.

c) Stabilirea statului de resedinta obisnuita se realizeaza de catre instanta care solutioneaza cererea de rapire. Daca indeplinirea acestei conditii este contestata de parintele presupus rapitor, in sensul ca se sutine ca minorul nu avea resedinta obisnuita in statul A, instanta de judecata urmeaza sa analizeze aceasta chestiune in concret.

Pentru ca intelesul notiunii de “resedinta obisnuita” nu are o definitie legala, interpretarea efectiva este lasata la latitudinea instantei care solutioneaza cauza. Totusi, prin mai multe decizii in interpretare ale CJUE s-au stabilit cateva criterii pe care instantele ar trebui sa le aiba in vedere:

– Instanta de judecata ar trebui sa aiba in vedere chestiuni de ordin obiectiv, legate de situatia de fapt a copilului: unde locuia in concret, unde era scolarizat, unde era asigurat medical, unde isi crease relatii de atasament cu alte rude, prieteni, etc.

– Atunci cand o astfel de analiza obiectiva a situatiei copilului nu este posibila, instanta de judecata ar trebui sa aiba in vedere intentia parintior in ceea ce priveste stabilirea locuintei lor si a copilului intr-un anumit stat; de regula, analiza obiectiva a situatiei copilului nu este posibila atunci cand copilul avea o varsta foarte mica la momentul presupusei rapirii si, ca atare, nu era scolarizat, nu avea un grup de prieteni, nu desfasura activitati, s.a.m.d.; intentia parintilor urmeaza a fi analizata tot printr-o analiza obiectiva, insa, de data aceasta, a propriilor lor situatii – locativa, profesionala, educationala, s.a.m.d.

– Atunci cand nu se poate stabili statul de resedinta obisnuita a copilului prin nicio metoda, se va considera ca statul de resedinta este cel in care copilul locuia imediat inaintea presupusei rapiri.

Pentru stabilirea resedintei obisnuite, instanta va avea in vedere exclusiv situatia de fapt existenta imediat inaintea presupusei rapiri, nu ceea ce s-a intamplat ulterior. De aceea, de exemplu, este irelevant daca copilul, ulterior presupusei rapiri, a petrecut o perioada mai mare de timp in statul B decat petrecuse anterior in statul A.

d) In sensul Conventiei, retinerea unui copil se refera la una dintre urmatoarele situatii:

– copilul este deplsat in statul B fara acordul parintelui care acuza rapirea;

– copilul este deplasat in statul B cu acordul celuilalt parinte, insa doar pentru o perioada determinata de timp, situatie in care ilegala este neintoarcerea copilului in statul A.

De exemplu, aceasta din urma situatie este intalnita in practica in ipoteza in care unul dintre parinti este de acord cu deplasarea copilului, insotit de celalalt parinte, in statul B in scop pur turistic, dar, la finalizarea vacantei, copilul nu este inapoiat in statul A.

e) Acordul parintelui reclamant trebuie sa lipseasca atat la momentul presupusei rapiri, cat si la momentul solutionarii cererii. Mai exact, daca acest acord intervine pana la solutionare (parintele “consimte sau achieseaza ulterior”, in limbajul Conventiei), cererea este respinsa.

f) Opinia copilului este relevanta intr-o astfel de cauza, chiar daca “acordul” sau “dezacordul” acestuia nu reprezinta una dintre conditiile propriu-zise de admitere a cererii. In concret, cererea poate fi respinsa daca copilul se impotriveste.

In conformitete cu textul Conventiei si cu legea romana de punere in aplicare, instanta il va audia in mod obligatoriu pe minor, daca acesta a implinit varsta de 10 ani si, optional, daca este de varsta mai mica, de fiecare data in prezenta unui psiholog, si va tine cont de opinia acestuia in functie de gradul sau de maturitate.

3. Efectul obisnuit al indeplinirii conditiilor

Indeplinirea conditiilor mentionate anterior duce la admiterea cererii de rapire, cu unica consecinta a obligativitatii intoarcerii copilului in statul A.

Prin urmare, aceasta procedura nu are drept obiectiv sau efect stabilirea unor masuri privitoare la raporturile dintre parinti si copii, precum exercitarea autoritatii parintesti, stabilirea locuintei copilului la unul dintre parinti, felul in care parintii vor tine legatura cu copilul sau modalitatea in care parintii vor contribui la cheltuielile de crestere si educare ale copilului.

Pe de alta parte, instanta investita cu o cerere de acest tip solutioneaza automat chestiunea determinarii statului de resedinta obisnuita a copilului, aspect care are relevanta juridica exterioara litigiului propriu-zis. Cu cateva exceptii, statul de resedinta obisnuita a copilului este singurul care are competenta cu privire la stabilirea pe fond a masurilor privitoare la raporturilor dintre parinti si copil.

4. Exceptii

Chiar daca instanta de judecata constata indeplinite conditiile anterior amintite, exista anumite situatii in care cererea de rapire este respinsa si, ca atare, este refuzata intoarcerea copilului in statul A.

In principiu, este vorba despre doua tipuri de situatii:

– Atunci cand intre presupusa rapire internationala, indiferent daca este vorba despre o deplasare sau o neintoarcere, si momentul in care parintele din statul A a demarat procedurile de solicitare a reintoarcerii a trecut mai mult de 1 an, iar minorul s-a adaptat (s-a “integrat in noul sau mediu”, in limbajul Conventiei) in statul B;

Asadar, instanta de judecata constata indeplinirea tuturor conditiilor rapirii, inclusiv determina faptul ca statul A este cel de resedinta obisnuita al copilului, dar lipsa de diligenta a parintelui reclamant, coroborata cu imprejurarea ca minorul s-a adaptat in statul B, duce la respingerea cererii.

Daca minorul este sau nu adaptat se stabileste printr-o analiza a situatiei de fapt in care acesta se gaseste in statul B. Aceasta analiza, insa, nu echivaleaza cu o evaluare pe fond a interesului superior al copilului de a ramane sau nu alaturi de parintele presupus rapitor.

– Atunci cand intoarcerea copilului l-ar plasa pe acesta intr-o situatie inacceptabila (“ca exista un risc grav ca inapoierea copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca in orice alt chip sa-l situeze intr-o situatie intolerabila”, in limbajul Conventiei).

Aceasta exceptie se refera la existenta unor motive obiective din cauza carora reintoarcerea copilului si, in esenta, imprejurarea ca acesta ar reincepe sa locuiasca in statul A, ar putea fi periculoasa pentru cresterea si dezvoltarea acestuia.

Nici aceasta analiza nu presupune o evaluare a interesului superior al copilului de a ramane sau nu in statul B si, de regula, exclude orice fel de chestiuni legate de modalitatea in care parintii se ingrijesc sau s-ar ingriji in viitor de copil. Cu alte cuvinte, in principiu, aceasta analiza se refara la elemente care sunt exterioare copilului sau parintilor sai.

Totusi, nu este exclus ca instanta de judecata sa aiba in vedere si chestiuni care tin de modalitatea de crestere si educare a copiilor. De exemplu, sunt relevante, uneori, situatiile in care parintele reclamant a fost abuziv la adresa copilului.

5. Elemente ale situatiei de fapt si ale situatiei de drept care nu au relevanta intr-o procedura de rapire internationala de minori

Daca conditiile exhaustive amintite anterior sunt indeplinite si nu se verifica niciun caz de exceptie, instanta este obigata sa admita cererea.

Prin urmare, exista anumite elemente care nu au legatura cu solutionarea unui astfel de caz:
– Cetatenia copilului sau a parintilor;
– Varsta copilului la momentul presupusei rapiri sau varsta copilului la momentul solutionarii cererii;
– Durata de timp pe care copilul a petrecut-o in statul A, prin raportare la durata de timp pe care a petrecut-o in statul B;
– Motivul personal (de exemplu, violentele celuilalt parinte la adresa sa, probleme de ordin economic, probleme de adaptare in statul respectiv, s.a.m.d.) pentru care parintele presupus rapitor a ales sa paraseasca statul A alaturi de copil.

De asemenea, este importat de subliniat si reiterat faptul ca instanta de judecata nu dispune masuri pe fondul raporturilor parentale si nici nu realizeaza o analiza a interesului superior al copilului.

6. Particularitatile principale ale procedurii de judecata in Romania

O cerere de rapire internationala de minori este de competenta de fond a Tribunalului Bucuresti si in recurs a Curtii de Apel Bucuresti.

Conditia esentiala pentru ca instantele romane sa fie competente sa solutioneze o astfel de cerere este ca, atat la momentul sesizarii, cat si la momentul solutionarii cauzei, minorul sa se afle pe teritoriul Romaniei.

Parintele reclamant poate fi reprezentat in cauza fie de catre un avocat desemnat din oficiu, fie de catre un aparator ales, fie de ambii.

Procedura de solutionare nu ar trebui sa depaseasca, teoretic, 6 saptamani de la sesizarea instantei.

Din punct de vedere probator, nu sunt admise alte probe decat inscrisurile, cu exceptia situatiei in care instanta de judecata considera ca acestea sunt in mod obligatoriu necesare.

Singura cale de atac admisibila este cea a recursului.

Nu in ultimul rand, sesizarea instantei cu o astfel de cerere obliga oricare alta instanta sesizata cu o cerere privitoare la minor din statul B sa suspende solutionarea cauzei respective pana la finalizarea dosarului de rapire.

Avocat Diana-Iulia Olac
Avocat Tudor Becheanu